Pronunțate la distanța de două luni una de la alta, sentințele în dosarul lui Veaceslav Platon și cel al Ilan Șor diferă substanțial, chiar dacă cei doi au fost acuzați de procurori de comiterea acelorași infracțiuni, calificate în baza acelorași articole din Codul Penal. Potrivit dispozitivului sentinței în cauza lui Șor, nu a fost stabilit niciun prejudiciu ce urmează a fi recuperat, sarcina fiind pusă în seama unui proces civil, în cazul lui Veaceslav Platon, instanța a stabilit imediat recuperarea a 869 de milioane de lei din contul vânzării mai multor clădiri, acțiuni şi bunuri care ar fi deținute de Veaceslav Platon și persoane afiliate lui.

Atât în cazul lui Veaceslav Platon, cât și în cel al lui Ilan Șor, procurorii au cerut judecătorilor condamnarea inculpaților în baza art. 190, alin. 5 din Codul Penal și art. 243 alin. 3 din Codul Penal, cu aplicarea pedepsei de închisoare pentru un termen de 19 ani. În cazul lui Platon, prejudiciul adus BEM a fost calculat în valoare de 869 de milioane de lei, în cazul lui Ilan Șor, procurorii au anunțat că valoarea prejudiciului se ridică la cinci miliarde de lei. Hotărârile judecătorilor s-au deosebit însă esențial.

Dispozitivul sentinței în dosarul lui Veaceslav Platon prevede condamnarea omului de afaceri în baza celor două articole din Codul Penal invocate de procuror, cu stabilirea pedepsei de închisoare în penitenciar de tip închis pentru 18 ani, dar și încasarea de la businessman, în folosul BEM, a mijloacelor financiare în valoare de 869.224.839,76 de lei, valoarea prejudiciului cauzat prin infracțiune. Banii urmează să fie încasați din contul bunurilor ce i-ar aparține lui Platon, dar și unor persoane apropiate sau afiliate acestuia.

Astfel, pentru recuperarea banilor, urmează să fie vândute 63,89% din acțiunile Moldinconbank, o parte din acțiuni sunt deținute de membrii familiei lui Platon, iar altele aparțin unor persoane fizice sau companii care, potrivit sintenției de condamnare ar fi afiliate omului de afaceri. Instanța s-a asigurat că, în cazul în care Platon nu va înstrăina aceste acțiuni, sarcina va reveni băncii, care de ceva timp se află sub administrare specială.

Vezi continuarea pe Anticorupție.md