Coloana a cincea rusească din Moldova, plătită de Platon și Usatîi, cu Natalia Morari în frunte

0
991

Serviciile speciale estoniene au deconspirat o rețea de persoane de influență a Rusiei, care acum au ajuns în funcții reprezentative în stat și reprezintă un pericol pentru țară. Aceștia nu au dat nume, dar au precizat că este vorba despre politicieni, reprezentanți ai autorităților locale care au fost promovați în Legislativ, diplomați, oameni de afaceri, dar și jurnaliști.

Toate aceste dezvăluiri au fost făcute la prestigioasa conferință din domeniul securității de la Aspen (SUA). Ar fi naiv să credem că Moldova a fost ferită de acest pericol, or, atât experți internaționali din domeniul securității, cât și politicieni cu renume și greutate au spus în repetate rânduri că țara noastră este un teren pe care Kremlinul testează sau aplică strategiile războiului hibrid cu Occidentul.

Să nu uităm despre ”miliardomat”, operațiune care a țintit distrugerea sistemului nostru bancar, regizată de serviciile speciale de la Moscova și pusă în aplicare de raiderul numărul 1 din CSI, Veaceslav Platon. Deși acesta din urmă este de ceva timp la închisoare, Platon continuă să promoveze interesele patronilor săi de pe strada Lubeanka, sperând că își va câștiga astfel libertatea. Prin intermediul avocaților, acesta finanțează o serie de instituții de presă care susțin furibund partidele opoziției de dreapta, dar și protestele organizate de acestea. Scopul este același, ca și în Estonia – să promoveze în Parlament, în urma alegerilor de la sfârșitul acestui an, persoane docile Rusiei și care să deturneze parcursul european al Moldovei.

Astfel, pe banii lui Platon, Năstase se transformă într-un cal troian, iar forțele care îl propulsează financiar abia așteaptă să ajungă la putere. Să nu uităm de un an alt agent de influență al Rusiei, fugarul Renato Usatîi, exponentul intereselor acelorași servicii speciale.

Usatîi, la fel ca și Platon, pompează bani în campanii de manipulare și dezinformare, finanțând un trust întreg de presă. Este destul să ne amintim despre celebrele ”abonamente” pe care le aveau la el Pro TV, Jurnal TV, dar și alte instituții pretins independente.

Nu este de neglijat nici ”luptătoarea pentru adevăr” Natalia Morari. Aceasta nu se mai ascunde și manipulează deschis. Este elocvent, în context, cazul cu pozele unei familii de moldoveni, în care apar inițial capii familiei, singuri, iar în a doua, ei sunt alături de copii și nepoți. Morari le-a inversat, ca să promoveze mitul exodului.

Mai mulți congresmeni americani au atras atenția că atacurile Moscovei asupra Chișinăului se vor intensifica în preajma scrutinului parlamentar, iar agenții de influență ai Kremlinului își scot capetele tot mai activ, ca să justifice banii primiți.

Articol realizat de reporterii de gardă. 
Material preluat de la reporteronguard.wordpress.com 
Acest articol nu este parte a politicii editoriale a portalului Actual.md