Magistrații de la Curtea Constituțională au examinat astăzi sesizarea Partidului Liberal, cu privire la referendumul consultativ inițiat de Igor Dodon. Liberalii susțin că plebiscitul este neconstituțional, deoarece unele subiecte propuse de șeful statului nu pot fi supuse unui referendum. De cealaltă parte, consilierul preşedintelui în domeniul juridic spune că sesizarea PL este nefondată. Astfel, după audierea părţilor, Înalta Curte a anunţat că va pronunţa mâine verdictul final, transmite IPN.

Membrii Partidului Liberal au depus în luna aprilie o sesizare la Curtea Constituţională prin care au solicitat anularea iniţiativei lui Dodon. Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, susţine că întrebările formulate pentru consultarea cetăţenilor sunt doar politice, iar președintele are atribuții stabilite prin Constituție, care sunt clare.

Mai mult, Mihai Ghimpu este convins că referendumul nu va avea loc.

De cealaltă parte, consilierul preşedintelui în domeniul juridic, Maxim Lebedinschi spune că intenţia lui Igor Dodon este constituţională, deşi a recunoscut că referendumul nu va avea nici un efect juridic.

Amintim că, la sfârșitul lunii martie, Igor Dodon a semnat un decret privind organizarea unui referendum consultativ pe patru subiecte, printre care anularea legii miliardului şi reducerea numărului deputaţilor. Alte două chestiuni ţin de oferirea drepturilor suplimentare preşedintelui şi de studierea Istoriei Moldovei în şcolile din Republica Moldova. Comisia de la Veneția a criticat intenția lui Dodon de lărgire a atribuțiilor președintelui. Conform decretului, în cazul în care Curtea Constituţională va respinge sesizarea Partidului Liberal, referendumul urmează să aibă loc pe 24 septembrie 2017. CEC a anunțat că organizarea acestui exercițiu va costa bugetul de stat peste 70 de milioane de lei.