Tupeu de penali: se visează legiuitori

0
141

Mai multe persoane care au avut probleme cu legea se văd în funcția de deputat. Cât de straniu nu ar fi însă nu este vorba doar de primarul Ilan Shor sau membrul PPDA, Gheorghe Petic. Cei despre care am aflat au avut chiar și tupeul să ceară certificate de integritate de la Autoritatea Națională de Integritate.

Surse din cadrul instituțiilor abilitate au declarat reporterilor Deschide.MD că în lista celor care au vrut să obțină certificate de integritate de la Consiliul de Integritate din cadrul ANI se regăsesc și patru persoane care acum se află după gratii. Nu se știe dacă cei patru fac parte din vreun partid sau vor să fie candidați indepdenți, cert este că în solicitările lor au indicat că își doresc să participe la alegerile parlamentare din februarie 2019.

Unul din cei patru este F. Vîrlan. Bărbatul este învinuit de comercializarea drogurilor și se află în arest. Acum dosarul acestuia se află pe rol la Curtea de Apel Chișinău.

O altă persoană care vrea în fotoliul de deputat direct de după gratii este A. Andronic. Acesta a comis în martie 2018 un viol, iar acum se află în arest.

A. Chihai este un alt pretendent la un loc în următorul Legislativ. Acesta acum se află în închisoare unde își ispășește pedeapsa de șase ani de pușcărie pentru un viol comis în anul 2012.

O altă persoană care vrea în Parlament este I. Chiperco. Acesta este arestat la momentul de față, fiind acuzat de comercializarea drogurilor.

Reprezentanții ANI au refuzat să confirme solicitările celor patru persoane, făcând trimitere la prevederile legale.

În același timp, primarul de Orhei Ilan Shor care a fost condamnat de prima instanță în dosarul BEM a primit acel certificat de integritate – document necesar pentru a participa la alegerile parlamentare din acest an.

Un alt personaj care este într-o situație similară este Gheorghe Petic. Mișcarea de rezistență națională ACUM a mers acum câteva săptămâni la Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru a cere certificatul de integritate pentru fostul polițist de frontieră. Într-un final acesta nu s-a mai regăsit pe listele blocului ACUM.