Răzgândirea lui Năstase! Nu mai dorește poporul să susțină referendumul pentru a rechema deputații

0
47

Copreședintele binomului politic PAS cu DA, Andrei Năstase, s-a răzgândit și nu mai susține referendumul organizat de PDM, care prevede reducerea numărului de deputați de la 101 la 61 și posibilitatea revocării acestora din funcție. Năstase a declarat că revocarea deputaților din funcție ar fi o ilegalitate.

Acum o lună de zile, Andrei Năstase avea însă o altă opinie. Liderul binomului PAS cu DA, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, moderată de jurnalistul Gheorghe Gonța, îndemna cetățenii să participe activ la referendumul propus de președintele PDM, Vlad Plahotniuc și să voteze pentru reducerea numărului de deputați și posibilitatea revocării acestora din funcție.

„Îndemnul meu este către toți cei care ne privesc, da, mergeți la acest referendum, da, votați pentru reducerea numărului de deputați. Această idee este în conformitate cu convingerile Dvs și noi am adus argumente în acest sens.”, a declarat Năstase.

În conferința de presă de astăzi, același Năstase spune deja că această inițiativă ar contravine normelor legale.

„Această hotărâre contrazice legii. Blocul ACUM nu dorește să participe la acțiuni ilegale. Blocul ACUM subliniază că această inițiativă este una antieuropeană.” a declarat Năstase.

Amintim că președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a venit cu inițiativa ca numărul de deputați să fie redus de la 101 la 61, iar cetăţenii să aibă dreptul ca să retragă mandatele aleşilor care i-au dezamăgit şi nu le mai reprezintă interesele.

Sursa: telegraph.md