VIDEO // În raionul Strășeni, în satul Pănășești, este construit un complex sportiv modern de nivel raional

0
59

În raionul Strășeni, în satul Pănășești, este construit un complex sportiv modern de nivel raional, unde vor fi organizate competiții raionale, dar și republicane. Va fi o bază sportivă pentru tinerii din tot raionul. Lucrările sunt în desfășurare, iar în acest scop Guvernul a alocat suma de 37 milioane de lei.

Noul complex sportiv va fi dotat cu mai multe săli de sport, aparataj modern, dar și un bazin de dimensiuni semi-olimpice, transmite dinstraseni.md

”Nu mai există nici într-un raion asemenea bazin acvatic. Urmează să găzduim aici diferite competiții la nivel raional, republican si competiții internaționale. Imediat ce se va încălzi, vom demara lucrările în forță așa ca până în toamna acestui an edificiul să fie dat în exploatare”, afirmă președintele raionului Mihai Popa. Acesta a apreciat receptivitatea, dar și susținerea  prim-ministrului Pavel Filip pentru realizarea acestui proiect. ”Am fost auzit mai ales de premierul Pavel Filip care este și el originar din raionul nostru, fapt pentru care îi mulțumesc pentru susținere și suportul acordat. Este un obiect care o să servească mulți ani generațiile tinere și nu doar. Este un complex care o sa dea o plus valoare localităților și raionului nostru”.

În prezent, pe șantierul de construcție lucrează vreo 20 de muncitori. Muncitorii spun că este o oportunitate bună pentru ei ca să câștige un ban acasă și nu sunt nevoiți să plece la muncă peste hotare. ”Suntem din raionul Șoldănești, am venit aici pentru a munci. E bine de lucrat în Moldova și nu trebuie să te duci peste hotare, unde sunt amăgeli multe. Aici ești acasă. Salariul îmi convine”,  spune Stanislav.

Sursa: telegraph.md