Două clinici din Chișinău, specializate în efectuarea ecografiilor, obligate să plătească prejudicii de sute de mii de lei unei familii: „Ne-au spus că va trăi doar trei zile”

0
151

Două clinici private, specializate în efectuarea ecografiilor, extrem de cunoscute în Chișinău mai ales printre gravide, au fost obligate să-i achite familiei Porciulean din Chișinău prejudicii de circa 250 de mii de lei, scrie ziarulnational.md.

Sentința a fost dictată ieri de Curtea Supremă de Justiție, fiind vorba de Centrul Medical de Diagnostic „Modus Vivendi” S.R.L. și Clinica Dr. Pitel „Sănătate EVP”.

Doamna Porciulean a reclamat în instanță faptul că a efectuat la aceste clinici cinci ecografii în total pe perioada gravidității, la medicii imagiști renumiți Vitalie Cotorcea și Feodosie Bejan, și niciunul dintre ei nu a observat malformația cardiacă a fătului.

Atunci când a născut în anul 2011, medicii de la maternitate i-au spus că bebelușul ei va trăi doar trei zile.

Distruși, soții au găsit imediat miile de euro necesare și au plecat în câteva zile cu un avion special la Kiev, Ucraina, unde copilul a fost supus unei intervenții chirurgicale.

O expertiză medicală efectuată la Chișinău arăta că medicii imagiști nu au greșit cu nimic, în timp ce alta de la Kiev argumenta că asemenea malformații pot fi depistate la screening-ul ecografic de la câteva săptămâni de sarcină și gravida putea fi inclusă în grupul de risc pentru a beneficia de o monitorizare mai strictă pe perioada gravidității.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Chișinău (completul de judecată format din I. Țurcan, I. Cotruță și N. Simciuc) i-a absolvit de orice vină pe medici.

Familia Porciulean a arătat că a suportat cheltuieli de 24 799 de euro pentru intervenția chirurgicală și recuperarea copilului și, pe lângă această sumă, a cerut de la cele două clinici pentru repararea prejudiciului moral câte 700 000 de lei.

Ieri, CSJ a obligat Centrul Medical de Diagnostic „Modus Vivendi” S.R.L. și Clinica Dr. Pitel „Sănătate EVP” să-i plătească acestei familii peste 243 de mii de lei.