Departamentul de Stat american a denunțat luni decizia Moscovei de a-i reduce personalul diplomatic în Rusia drept „regretabilă și nedreaptă”, transmite News.ro.

Ambasada SUA în Rusia. Foto: Twitter

Vladimir Putin  a dispus vineri o reducere în urma căreia, începând de la 1 septembrie, personalului diplomatic american în Rusia să fie de 755 de persoane.

Moscova a luat această decizie ca măsură de retorsiune față de noile sancțiuni adoptate săptămâna trecută de Congresul Statelor Unite și trimise la promulgare președintelui Donald Trump.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat duminică faptul că Statele Unite vor fi nevoite să-şi reducă personalului ambasadei și consulatelor cu 755 de persoane. El nu a precizat cum s-a stabilit acest număr.

Liderul de la Kremlin a declarat însă că peste 1.000 de persoane lucrează în prezent la Ambasada Statelor Unite la Moscova şi trei consulate americane în Rusia.

Din acest corp fac parte atât americani, cât şi ruşi angajaţi să lucreze în reprezentanţele diplomatice americane.

Putin a spus duminică, într-un interviu pentru televiziunea de stat, că a luat această decizie deoarece el consideră că a venit vremea să arate că „lucrurile nu vor rămâne fără un răspuns”.