„Inamicul presei”, un nou atac asupra jurnaliștilor

0
37

Andrei Năstase liderul PPDA care recent a apărut pe un panou în fața Parlamentului drept unul din inamicii presei pentru comportamentul ostil în relația cu unii reprezentanți din mass-media, o ține pe același ton. De această dată deputatul a cerut autorităților din România să oprească finanțarea pentru un portal de știri din Republica Moldova, lucru care poate fi calificat inclusiv o tentativă politică de obstrucționare a activității presei, scrie Deschide.md

Năstase s-a arătat deranjat de faptul că în media s-a scris depsre faptul că acesta ar fi plecat la Moscova, în timpul minivacanței care tocmai s-a încheiat. Copreședintele blocului ACUM îl învinuiește de aparația acestei informații pe liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

„Acest individ a ales să manipuleze. Preocuparea lui și a grupării sale criminale este de a mă denigra pe mine și echipa Platformei, denigrare care s-a soldat cu un dosar penal pentru trădare de patrie”, a declarat Năstase referindu-se la unele declarații din Parlament după prezentarea raportului „Open Dialog”, care a avut loc în această toamnă.

În același timp, proaspătul deputat atacă încă odată Ziarul Național dar și pe jurnalistul Vitalie Hadei.

„Minciuna a apărut pe un portal care poartă numele de Ziarul Național, un portal care este plătit din banii contribuabililor români pentru a face sluj acestui criminal pe nume Plahotniuc. Am mai spus-o în spațiul public, am spus-o într-un live pe Facebook de ce se întâmplă acest lucru, pentru că aparține unui om aflat în suferință. Îl are pe fratele său care a fost săltat de oamenii lui Plahotniuc după care a intrat într-un târg cu acest criminal”, a declarat politicianul după care a venit cu un apel către autoritățile Române: „Fac apel pe această cale către autoritățile din România să verifice cu atenție cui dau bani în R. Moldova și pentru ce. Îndemn România să susțină în continuare presa indepedentă din R. Moldova, să susțină presa de investigații din R. Moldova și să înceteze să mai finanțeze așa-zisa presă care este astăzi aservită lui Plahotniuc și intereselor străine țării și a neamului nostru”.

Amintim că pe 20 aprilie când este sărbătorită Ziua presei libere, mai multe ONG-uri au organizat un flashmob în care au afișat un panou cu inamicii presei, printre aceștia sunt mai mulți deputați ai partidului Șor, socialiști, democrați dar și doi membri ai blocului politic ACUM, printre care Andrei Năstase.

Năstase a avut în repetate rânduri un comportament ostil față de unii jurnaliști. Un ultim incident, de acest fel, a avut loc chiar acum o lună, când Năstase a lansat în adresa jurnalistului Vitalie Hadei un atac la persoană și a recurs la etichetări calomnioase. Năstase s-a arătat deranjat de o știre publicată pe Ziarul Național despre bunurile pe care le are trecute în declarația sa de avere.

Detalii: Vitalie Hadei îi răspunde liderului PPDA: De ce este, totuși, imbecil acest Andrei Năstase

În alte cazuri liderul PPDA, i-a numit pe jurnaliști „mercenari”, i-a calificat ca fiind „jalnici” și „mici” și i-a avertizat că „vor plăti pentru răul pe care l-au făcut țării”.

Detalii: „Năstase pantalonii își schimbă, dar năravul – ba”. Amenință jurnaliștii care nu-i sunt pe plac

Copreședintele blocului ACUM a venit anterior cu acuzații și la portalul de știri Deschide.MD spunând că este ținta fake-news-urilor.
Acesta a adresat în 2017 un denunț, sub forma unei scrisori deschise, către unele instituții din România, în care acuză „Deschide.MD” și „Timpul de dimineață” de manipulare și denigrare a partidelor de opoziție din Republica Moldova. Redacția noastră a aflat atunci despre acel demers de la colegii de breaslă pe mail-urile cărora a fost expediat mesajul respectiv.

Detalii: Andrei Năstase, plin de demnitate și adevăr: „Când îţi f#t una cu stânga, că cu dreapta nu am cum”Societatea Ziariștilor din România condamnă atacul lui Năstase asupra Deschide.MD și Timpul

Într-un alt caz Andrei Năstase i-a reproșat echipei PRIVESC.EU că s-a transformat „într-o cerşetoare”, pretinzând bani, inclusiv pentru mediatizarea protestelor.

Detalii: Năstase consideră că nu a atacat PRIVESC.EU // El s-a adresat … „cu drag”