Programul Zilei Internaționale a Muzeelor și a Nopții Europene a Muzeelor, 2019

0
28

Astăzi, 15 mai, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat în incinta Muzeului Național de Istorie  a Moldovei, o conferință de presă dedicată celei de-a XV-a ediții a Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor, care se va desfășura în perioada 18 mai. La eveniment au participat: ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc; directorul general al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Eugen Sava; directorul general al Muzeului Național de Artă al Moldovei, Tudor Zbârnea; directorul general al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Petru Vicol.

În discursul său, ministrul Monica Babuc a subliniat importanța acestui eveniment pentru promovarea valorilor culturale și istoria poporului nostru, în contextul în care muzeele țării noastre merg în pas cu modernizarea. „Pe lângă faptul că își păstrează misiunile lor primare – colectarea, conservarea și păstrarea bunurilor culturale, dar și organizarea activităților cultural-educaționale, muzeele și-au transformat practicile pentru a rămâne mai aproape de comunitățile pe care le deservesc. Ca instituții aflate în centrul comunității, muzeele au puterea de a stabili dialogul între culturi, de a construi punți pentru o lume pașnică și de a defini un viitor durabil. Vă îndemnăm cu mare drag să fiți prezenți la acest eveniment frumos și să savurați din plin patrimoniul expus în cele mai îndrăgite colecții”, a afirmat oficialul.

Ediția din acest an, cu genericul „Muzeele și hub-urile creative: viitorul tradiției” este dedicată empatizării muzeelor la provocările societății actuale, încât acestea să devină mai interactive, flexibile, orientându-și activitatea spre comunități. Ele se transformă în hub-uri culturale care funcționează drept platforme unde creativitatea este combinată cu cunoașterea, iar vizitatorii pot participa la procesul de creare și promovare a patrimoniului cultural. Scopul evenimentului este de a spori interesul faţă de muzee şi de a prezenta activitatea acestora într-o altă perspectivă, dar și pentru a familiariza publicul larg cu colecţiile muzeelor și a sensibiliza societatea în privința problemelor din domeniu.

Muzeele din Republica Moldova au devenit parte a acestei manifestări culturale de amploare, reuşind să atragă un public tot mai numeros și divers. Cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor, în luna mai 2019, 87 de muzee și instituții culturale din 19 raioane și-au anunțat programul consistent în ateliere de creație, lecții deschise la subiectul păstrării, dezvoltării și promovării patrimoniului cultural, înscenări teatralizate, recitaluri de cântece, poezii, vernisaje de pictură, proiecții de film, concursuri, târguri ale meșterilor populari pentru a consemna importanța activității instituțiilor muzeale și culturale în viața unei comunități.

Notă: Pentru buna desfășurare a Nopții Europene a Muzeelor, în data de 18 mai 2019, între orele 18:00-24:00, transportul public va fi redirecționat de pe str. 31 August 1989 în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni şi A. Puşkin, iar accesul şi parcarea transportului privat în perimetrul acestor străzi va fi sistată.

Programul Zilei Internaționale a Muzeelor și a Nopții Europene a Muzeelor, 2019