Părinții care revin la muncă vor primi și indemnizația pentru îngrijirea copilului, de astăzi

0
93
A new born baby takes the finger of his mother after the delivery, on September 17, 2013 at the Lens hospital, northern France. AFP PHOTO PHILIPPE HUGUEN

Mamele sau tații care revin în câmpul muncii înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului vor avea dreptul să primească în continuare și indemnizație lunară pentru creșterea copilului. Modificările au intrat în vigoare luni, 1 iulie, transmite MOLDPRES.

Totodată, a fost simplificat modul de determinare a bazei de calcul al indemnizației de maternitate și al indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani, care va fi aplicat începând cu 1 iulie 2019.

Astfel, baza de calcul al indemnizațiilor o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care au fost calculate și achitate contribuții individuale de asigurări sociale. În cazul lipsei venitului asigurat în unele luni calendaristice sau în toate lunile din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul, aceste luni se substituie cu același număr de luni calendaristice consecutive imediat premergătoare perioadei incluse în calcul în care s-a realizat venit asigurat. Perioada de substituire este de cel mult 36 de luni calendaristice consecutive.

În cazul în care asiguratul pe parcursul celor 12 luni calendaristice premergătoare lunii survenirii riscului asigurat nu a realizat venit asigurat pentru că s-a aflat în concediu de maternitate și/sau în concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani, cuantumul indemnizației de maternitate și al indemnizației lunare pentru creșterea copilului se stabilește din baza de calcul în al cărei temei s-au calculat aceste indemnizații pentru copilul precedent, inclusiv în cazul în care a beneficiat de anumite plăți unice pe parcursul acestor concedii.

Potrivit noilor modificări, în cazul persoanelor asigurate pentru care lipsește baza de calcul la stabilirea indemnizației de maternitate, baza de calcul o constituie 35% din salariul mediu lunar prognozat, stabilit de Guvern, iar cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, reprezintă cuantumul indemnizației minime lunare pentru creșterea copilului în cazul persoanei asigurate.

Salariul mediu lunar prognozat pentru anul 2019 constituie 6975 lei, iar cuantumul minim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului constituie 640 lei. Cuantumul lunar al indemnizației de maternitate este de 100% din baza de calcul, iar cuantumul lunar al indemnizației pentru creșterea copilului constituie 30% din baza de calcul.