DOCUMENT ȘOCANT // Transnistria poate deveni entitate statală în cadrul Republicii Moldova

0
76

Deputatul Partidului Democrat, Pavel Filip, a semnat o interpelare pe numele prim-ministrului Maia Sandu solicitându-i să se exprime pe marginea unui document pe care deputații l-au primit în ziua de 26 septembrie și în care se regăsesc principiile de reglementare determinată a conflictului transnistrean. Acest document ar urma să fie semnat la Bratislava urmare a rundei de negocieri în format 5+2 ce va avea loc în zilele de 8-10 octombrie și presupune crearea a două entități de drept distincte într-un stat reunificat, transmite DESCHIDE.md

Pavel Filip face presupoziția că acest document, fiind elaborat de Biroul de Reintegrare condus de Vasili Șova, omul lui Dodon, nu ar fi coordonat cu Guvernul Maiei Sandu. „După precedentul cu discursul de la ONU (ne)coordonat de Președinție cu Ministerul de Externe, vrem să ne asigurăm că la Reuniunea în formatul 5+2 de la Bratislava, din 8-10 octombrie, șeful delegației (vicepremierul Vasile Șova) va expune de această dată poziția țării și a Guvernului”, scrie Filip.

Pavel Filip a întrebat-o peprim-ministru care este poziția Guvernului pe care îl conduce vizavi de documentele care vor fi semnate la Bratislava prin care, spune Filip, se introduce un sistem de garanții în dezavantajul Republicii Moldova și prin care se încearcă a crea două entități de drept distincte într-un stat reunificat și stimularea creării unui sistem juridic paralel supranațional.

„Este Guvernul în acord cu aceste mișcări? Sau așteptăm să vină a doua zi după reuniune, ca să auzim din nou că ”nu ne place ce-a ieșit” și că ”Guvernul se disociază” și de această dată?

Nu vă mai ascundeți. Sunteți la guvernare, sunteți pe corabie și o conduceți. Nu vă mai puteți preface că priviți dintr-o parte cum această corabie își schimbă direcția. Sau… la cine e cârma?”, afirmă fostul prim-ministru.

Pavel Filip redă în interpelarea semnată principalele puncte ce se regăsesc în documentul ce ar urma să fie semnat la Bratislava. Documentul cu titlul: Declarația de consolidare a măsurilor cuprinzătoare a observatorilor și mediatorilor pentru reglementarea a conflictului transnistrean.