Valeriu Munteanu || Vom monitoriza situația de la Primăria Chișinău, după ce Dorin Chirtoacă a fost înlăturat

0
209

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, vicepreședintele Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu a vorbit despre suspendarea lui Dorin Chirtoacă din funcția de Primar general al mun. Chișinău, cum rămâne cu Primăria, care este situația acum în PL, cum se va poziționa formațiunea vizavi de viitoarele alegeri parlamentare, dar și despre alte aspecte importante.

T.: Dl. Munteanu, recent Dorin Chirtoacă, prim-vicepreședinte al PL, a fost suspendat din funcția de Primar general al mun. Chișinău. Cum calificați această suspendare?

V.M.: Este evident, din punctul meu de vedere, că dosarul este unul politic și, respectiv, acțiunile sunt politice. Cu siguranță, indubitabil nu era nevoie de suspendarea Primarului general și de dinamitarea tuturor activităților care le are de realizat Primăria mun. Chișinău pentru ca să putem să dăm independență justiției și justiția să-și facă datoria pe acest dosar.

Culmea ar fi ca Dorin Chirtoacă să fie achitat în acest dosar, iar asta să se întâmple în ultimele două săptămâni de mandat, iar până atunci, timp de 2 ani de zile, municipiul Chișinău să fie condus altfel decât a fost exprimată voința în alegerile din 2015. Iată ce cei care nu au putut să cucerească capitală în alegeri, în conflagrații electorale, convingând alegătorul, au găsit alte metode mult mai facile pentru a-și subordona și ultima redută din RM.

T.: Dorin Chirtoacă semnase o dispoziție prin care dvs., și Mihai Moldovanu urma să fiți numiți viceprimari. Cum rămâne acum cu această dispoziție?

V.M.: Acestea sunt dispoziții care sunt perfect legale și, respectiv, vor urma procedurile care au fost începute. Personal, pun la îndoială că va exista o finalitate pozitivă în acest sens. Pentru că ideea era să fie propusă de două ori candidatura noastră Consiliului Municipal Chișinău, acesta, evident, fiind sub majoritate PSRM, ar fi refuzat acest lucru, după care exista opțiunea Primarului General de a numi viceprimarii propuși şi respinși, prin dispoziție. O încercare s-a consumat săptămâna trecută, din câte înțelegem a doua încercare nu va avea loc. Personal văd o legătură strânsă și între această dispoziție, între aceste încercări de a numi viceprimari și suspendarea Primarului general.

T.: Acum că Dorin Chirtoacă este suspendat din funcția de Primar, cum rămâne cu Primăria? Cum vor acționa consilierii PL?

V.M.: Consilierii PL sunt aleși de locuitorii municipiului Chișinău, rămân dedicați în continuare imperativelor pentru care au pledat în campania electorală și pentru care au mandat încă 2 ani de zile. Vor monitoriza îndeaproape toată problematica care există în municipiu, vor încerca să aleagă grâul de neghină și să facă comunicare publică pentru a explica locuitorilor municipiul Chișinău, dar și prin fracțiunea parlamentară, cetățenilor RM ce este adevăr și ce este neadevăr în ceea ce se întâmplă în bucătăria mun. Chișinău.

T.: Referendumul inițiat de socialiști privind revocarea Primarului general, încă este în vigoare. Cum comentați? Va avea loc sau nu acest referendum?

V.M.: Eu cred că și aici sunt foarte multe valențe politice, iar deznodământul va fi decis cu siguranță politic. Atâtea tunuri s-au pornit asupra lui Dorin Chirtoacă, dar e evident că nu poți să-l omori pe om de două ori. O dată ce l-ai suspendat și l-ai înlăturat efectiv de la activitatea Primăriei, nu mai are nici un rost să mai pui alt tun și să-l omori încă o dată, să faci referendum pentru ca tu să crezi că trecea acest referendum. Deși, noi credem că el nu trece. Sunt absolut sigur că se va găsi o modalitate academică ca acest referendum să fie tras pe dreapta și să nu fie cheltuit banul public.

T.: După ultimele evenimente în jurul PL, care este situația în partid acum?

V.M.: Situația este constantă. Cei care au avut de plecat – au plecat, au rămas oamenii care sunt dedicați cauzei noastre românești. Asta nu înseamnă că mulți oameni care au plecat nu ar fi dedicați acestei cauze. Au rămas oamenii rezistenți, care au fost trecuți prin ciur și prin dârmon și sunt gata să muncească cu abnegație pentru ca partidul să regenereze, să ne reorganizăm, să ne repoziționăm și să mergem mai departe pentru realizarea dezideratelor cetățenilor RM care ne-au mandat. Există acum o arie foarte mare de activitate și cu siguranță noi o să ne facem văzuți și auziți.

T.: A fost modificat sistemul electoral în unul mixt. PL cum se va poziționa în raport cu viitoarele alegeri? În genere, ați început identificarea candidaților pe circumscripții uninominale?

V.M.: Cu siguranță PL va participa la alegerile din 2018. Boicotarea acestor alegeri ar fi o mare iresponsabilitate politică, ar crește șansa celor care au plămădit și au votat acest sistem electoral mixt cu puternice valențe uninominale, să le crească șansa de câștig. Noi vom participa la aceste alegeri pe tot teritoriul RM. Urmează să vedem și aici contează foarte mult cum vor fi plăzmuite circumscripțiile. Dar, indiferent cum vor fi desenate acestea, croite și recroite, noi vom participa plenar la aceste alegeri, cu liste de candidați și cu candidați în toate circumscripțiile uninominale din RM și din afara RM.

T.: Care vor fi prioritățile PL pentru perioada imediat următoare?

V.M.: Dacă am lua perioada imediat următoare, atunci este luna august care este vacanță pentru toată lumea. Vom lucra în grupuri de lucru în această perioadă pentru pregătirea activității partidului în luna septembrie, pentru perioada de toamnă când va fi o activitate destul de intensă. În această perioadă se lucrează mai mult în cadrul secțiilor și direcțiilor din partid. Eu personal duc direcția juridică a partidului și cea de administrație publică. Fiecare are o agendă, există subiecte care trebuie pregătite, fie sesizări la Curtea Constituțională, fie legi, fie alte acțiuni care trebuie să le pregătim. Din luna septembrie fracțiunea se va convoca și va face publică agenda noastră pentru următoarea perioadă.

T.: Admiteți că până la următoarele alegeri se va schimbă configurația politică?

V.M.: Cu siguranță, indubitabil. Spectrul politic din RM este unul volitiv, fluctuant și evident că acesta se va schimba. Este evident că Partidul Democrat încearcă acum să construiască partide clone pe care le plasează pe diferite spectre. Pe dreapta, vedem un partid pe care l-a desenat acum, îl ține în brațe, după aceea are pe centru partidul Dlui. Leancă, pe care-l ține în brațe și îl alăptează acum la sân și după aia pe stânga și pretutindeni. Evident că opiniei publice îi vor fi servite partide care ar ocupa în mentalul colectiv poziția unor opozanți veritabili ai actualei guvernări. Da, va trebui să muncim mai mult ca să ajutăm cetățeanul RM să alegă grâul de neghină și să alegă partidele care cu adevărat sunt în opoziție față de guvernarea PDM și PSRM, dar și să înţeleagă care sunt clonele create și plasate pe piața politică din RM pentru a parazita și a distrage atenția. A  se vedea exercițiul cu Partidul Comuniștilor Reformator, care a demonstrat cum poate să distragă atenția și chiar să fure voturi multe, în jurul la 5% – enorm de mult.

T.: Pentru data de 17 septembrie se preconizează un protest împotriva noului sistem electoral. Îl veți susține?

V.M.: Tradițional, nu. PL a avut și are întotdeauna o agendă proprie, inclusiv de poziție publică și de luptă împotriva acestui subiect al schimbării sistemului electoral. Facem acest lucru prin fracțiunea parlamentară, prin acțiunile pe care le realizăm la nivel legislativ și politic. În momentul în care acolo vin laolaltă și forțe reacționare pentru RM, pro-moscoviți și oameni care nu împărtășesc viziunile noastre nici cele europene, dar nici de cele unioniste, noi nu vom putea să stăm cot la cot cu ei.

T.: În baza, sesizării PL la Curtea Constituțională a fost anulat decretul Președintelui RM, Igor Dodon de a organiza un referendum consultativ. Șeful statului a anunțat că ar mai putea semnat un alt decret privind un nou referendum. Cum va reacționa PL? Şi pe acesta îl va contesta?

V.M.: Dl. Dodon nu are ce face la Președinție, are foarte mult timp liber și, respectiv, ideile curg gârlă. Dacă nu-i vin Dlui idei, atunci are consultanți de la Moscova care îi sugerează linia de acțiuni. Personal am avut întotdeauna o predilecție pentru materia constituțională, voi monitoriza personal în cadrul partidului acțiunile și derapajele Dlui Dodon. În momentul când vom constata că vreun act emis de Dlui depășește norma legală, așa cum a fost în cazul decretului privind organizarea referendumului, neîntârziat și neîndoios vom folosi toate mecanismele legale și constituționale pentru a contracara fărădelegile, abuzurile Dlui Dodon.

T.: În prezent, nu dețineți o funcție publică. Cu ce vă ocupați?

V.M.: Până la 1 septembrie cu toții suntem într-o vacanță tehnică, iar de la 1 septembrie o să fac public cu ce mă ocup și care este activitatea mea în continuare. Cu siguranță rămân ancorat în activitatea politică.