Avocatul Valerian Mânzat va rămâne să își ispășească pedeapsa de nouă ani în penitenciar, transmite anticoruptie.md.

Curtea Supremă de Justiție a respins astăzi demers avocaților lui Mânzat prin care se cerea anularea sentinței de condamnare a acestuia. De asemenea, vor rămâne în detenție și fostul polițist Ion Taran și fostul șef al Direcției asistență juridică din cadrul companiei de asigurări Moldasig, Dorel Găină, implicați în comiterea unei escrocherii prin înscenarea unui accident rutier în vederea obținerii unei compensații de 300.000 de lei de la compania de asigurări.

Potrivit Ziarului de Gardă, în vara anului 2009, BMW-ul lui Valerian Mânzat a fost incendiat pe str. Petru Zadnipru din Chişinău. Două luni mai târziu, Mânzat, de comun acord cu alte persoane, au improvizat că, pe str. Albişoara intersecţie cu str. Puşkin, ar fi avut loc un accident rutier în care a fost implicat BMW-ul incendiat anterior şi un „Mercedes Vito”, cu numere de înmatriculare germane, proprietate a lui Vladimir Mihalcean.

Pentru a completa dosarul ce urma a fi transmis la compania de asigurări în speranţa încasării despăgubirilor, Ion Taran, de la Poliţia Rutieră, s-a deplasat la intersecţia str. Albişoara cu str. Puşkin. Taran l-ar fi găsit vinovat pe şoferul automobilului cu numere germane de înmatriculare. A documentat „automobilele accidentate”, urmând a înregistra declaraţiile false de la Mânzat şi Mihalcean, pentru procesul-verbal. Potrivit procurorilor, în realitate accidentul rutier nici n-a avut loc.

Curtea Supremă de Justiție a decis de asemenea, eliberarea din detenția a altor doi inculpați, Sergiu Pruneanu şi Eugenia Barbaroşie, pe motiv că există alte circumstanţe care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale şi tragerea lor la răspundere penală.

Mânzat mai este cercetat penal într-un alt dosar de escrocherie.  El fiind acuzat că ar fi primit 20.000 de euro de la o persoană în schimbul promisiunii de a-i rezolva problemele din justiție.