Ministrul român al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat că a iniţiat un proiect de lege pentru creşterea valabilităţii paşapoartelor de la cinci la zece ani pentru persoanele care au vârste de peste 25 de ani.

”Este adevărat că în această perioadă de vară, vorbim de două-trei luni de zile, când numărul cererilor de solicitare de paşaport creşte, procentul de creştere este semnificativ, vorbim de 80-90%, şi în multe judeţe chiar s-a dublat faţă de restul anului. Concret, vorbim de procesări a 11-12 mii de cereri pe zi. Din păcate, nu se poate dubla în acest moment nici numărul de personal, nici numărul de ghişee. Deficitul de personal se resimte şi în acest domeniu. Nu putem configura un sistem doar pentru a răspunde la valorile lui extreme, ci îl configurăm pentru media de accesări şi pentru a face faţă unor perioade de vârf”, a afirmat Carmen Dan într-o emisiune la Antena 3.

Ea a spus că au fost luate măsuri imediate pentru remedierea problemelor: ”S-a prelungit programul de lucru pentru toţi angajaţii, şi lucrul acesta este un lucru care are impact, pentru că toţi angajaţii au dreptul la concediu şi să plece cu familiile. Deci, în acest domeniu nu ne-am permis să facem lucrul acesta, nu au mai plecat în concediu. Mai mult decât atât, se lucrează inclusiv în zilele libere în 16 judeţe din ţară şi Bucureşti şi în unele judeţe se lucrează şi în week-end”.

Ministrul a precizat că există şi posibilitatea programării online, iar românii din străinătate pot depune la consulate actele necesare preschimbării paşapoartelor.

Carmen Dan a anunţat că a iniţiat un proiect de modificare a legii pentru prelungirrea valabilităţii paşaportului de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârste de peste 25 de ani.

Încă din luna iunie, la serviciile pentru eliberarea paşapoartelor din întreaga ţară sunt cozi de zeci, chiar sute de persoane, multe dintre acestea reclamând organizarea defectuoasă şi birocraţia care ar fi principalele cauze ale acestei situaţii.