Filmul CONTROVERSAT despre ultimul ţar care s-a iubit cu o balerina a pus pe jar Rusia. Fanaticii ortodocşi ameninţă că vor da foc sălilor de cinema

0
50

Ministerul Culturii din Rusia a aprobat difuzarea în cinematografe a unui controversat film istoric despre iubirea interzisă a ultimului Ţar al Rusiei cu o balerină, în ciuda faptului că în ultimele luni au existat numeroase apeluri pentru interzicerea producţiei, iar fanaticii ortodocşi au ameninţat că vor da foc sălilor de cinema, titrează Washington Times.

„Matilda“, semnat de apreciatul regizor rus Alexei Uchitel, descrie aventura amoroasă pe care tânărul Ţar Nicolae al II-lea a avut-o cu balerina poloneză Mathilde Kschessinska până în momentul căsătoriei lui, din 1894. Nicolae al II-lea a fost executat de către bolşevici împreună cu întreaga sa familie (soţie şi cinci copii) la data de 17 iulie 1918, din ordinul lui Lenin.

Filmul, a cărui premieră este programată în octombrie, a stârnit critici virulente din partea grupurilor conservatoare, care îl cataloghează drept o blasfemie la adresa împăratului, care a fost canonizat drept sfânt de Biserica Ortodoxă Rusă, scrie Washington Times.

Fanaticii ortodocşi au făcut presiuni asupra directorilor de cinematografe să nu ruleze filmul, ameninţând chiar că în caz contrar vor da foc sălilor de cinema.