VIDEO || Irina Rimes și Vunk au lansat piesa „Stai lângă mine”

0
40

Băieții de la Vunk continuă promovarea noului album „Extrovertit” prin lansarea unui videoclip pentru piesa „Stai lângă mine”. Noul single este lansat în colaborare cu Irina Rimes, iar versurile sale vorbesc despre curajul de a ne spune cu voce tare dorințele.

Credem foarte tare în puterea cuvintelor. Un singur cuvânt poate schimba o lume întreagă. Stai lângă mine pentru că orice iubire merită o nouă șansă. Acesta este mesajul piesei pe care am ales să-l spunem printr-un videoclip cu un puternic impact vizual, în care predomină doua culori: galben și roșu. O poveste simplă, cu două personaje care se caută prin gesturi și priviri.

Mi-am dorit să regizez eu clipul pentru piesa asta, să creez starea pe care am vrut să o transmitem vizual. Este o abordare ușor atipică a unui clip romaâesc, din punct de vedere al încadraturilor și unghiurilor de filmare”, a declarat Cornel Ilie, liderul trupei Vunk, scrie kissfm.ro.

Este o piesă pe care am scris-o împreună cu Andy Banică și care ne-a plăcut foarte mult. Am vrut să o lansăm, iar când a apărut ocazia unei colaborări cu Vunk, am știut exact că „Stai langa mine” este piesa. Și lui Cornel i-a plăcut de la prima ascultare și acum ne bucurăm să vă prezentăm rezultatul final”, a spus Irina Rimes.