Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a sosit la Bucureşti, joi, unde s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi soţia sa, Brigitte Macron, au ajuns la Palatul Cotroceni.

Cei doi au fost întâmpinaţi pe platoul oficial de ceremonii de la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa Carmen Iohannis.

Prima doamnă a Franţei a venit la întâlnirea de la Cotroceni îmbrăcată într-o rochie neagră, iar pe deasupra a purtat un blazer cu fermoar tot de culoare neagră. În schimb, Carmen Iohannis a purtat o rochie albă.