Un combatant al organizaţiei teroriste Statul Islamic a devenit ţinta ridiculizării pe reţelele de socializare, în Spania, după ce a ameninţat ţara cu noi atacuri, după cele de săptămâna trecută, din Catalonia, relatează Reuters.

Uitilizatorii de Twitter au răspuns unui clip publicat miercuri de Statul Islamic, transformând un tânăr jihadist vorbitor de spaniolă într-o serie de meme, care joi şi vineri s-au numărat printre cele mai populare subiecte din reţea.

Într-una dintre variante, islamistul cu barbă este transformat într-un blogger pe YouTube, care le cere utilizatorilor să dea like şi să se aboneze la canalul său. Într-o alta, cântă pe o piesă reggaeton numită „remixul oficial ISIS”.

 

“Când mă vedeţi, ştiu că tremuraţi”, cântă bărbatul într-o versiune a melodiei “Tu No Metes Cabra” (“Nu mă sperii”), a rapperului portorican Bad Bunny.

În înregistrarea originală, combatantul a declarat că Statul Islamic va răzbuna musulmanii ucişi în timpul Inchiziţiei spaniole, din secolul al XV-lea, şi că va reconstrui Al Andalus, teritoriul medieval care ocupa majoritatea Spaniei şi Portugaliei moderne.

ISIS a revendicat atacurile din 17 şi 18 august, în care jihadişti cu o camionetă au intrat cu o mulţime pe cel mai celebru bulevard din Barcelona şi au lansat un atac cu o maşină în staţiunea Cambrils.

Presa spaniolă, care citează surse din poliţie, l-a identificat pe jihadist drept Muhammad Yasin Ahram Perez, în vârstă de 22 de ani, născut în oraşul spaniol Cordoba. El s-ar fi mutat în Siria pentru a se alătura ISIS în 2014, alături de mama şi fraţii săi.