Serena Williams a născut o fetiţă perfect sănătoasă

0
44

Serena Williams a născut o fetiţă perfect sănătoasă, de 3 kilograme şi 100 de grame. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Chris Shepherd, un apropiat al familiei Williams.

„Starul tenisului Serena Williams a născut o feiţă de 3 kilograme şi 100 de grame. Atât mama, cât şi bebeluşul se simt foarte bine”, a fost mesajul lui Chris Shepherd. Serena a născut la un centru din Palm Beach, Florida.

Serena Williams a făcut publică sarcina în aprilie, ulterior decizând să îşi oprească pentru moment cariera. Ea aflase că este însărcinată în ianuarie, cu două săptămâni înainte de Australian Open, unde a câştigat titlul. Serena va reveni pe teren cel mai probabil peste 6 luni. În august, Williams declara că vrea să revină pe terenul de tenis la trei luni după naştere şi nu se gândeşte să câştige mai puţine meciuri decât înainte de a rămâne însărcinată.