Directorul interimar al Inspectoratului Național de Probațiune, Vladimir Popa, a fost reținut în dimineața acestei zile, 4 septembrie, de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție, notează Realitatea.md.

Potrivit ofițerului de presă al CNA, Angela Starinschi, este vorba despre un dosar ce vizează licitațiile trucate pentru achiziționarea brățărilor de monitorizare a persoanelor deținute.

Actualmente, Vladimir Popa urmează să fie audiat, iar operațiunea continuă.

De menționat că acesta a activat în domeniul sistemului penitenciar din 1990-2002, iar apoi, timp de cinci ani, a exercitat funcția de șef de Direcție de executare a pedepselor nonprivative de libertate și, timp de 3 ani, funcția de șef de Direcție de probațiune. Din 2010 a fost șef-adjunct în cadrul Oficiului Central de Probațiune și din 2012 până în prezent – șef.

Șeful Serviciului de presă al Ministerului Justiției, Rodion Guștiuc, a precizat că instituția cooperează și acordă tot suportul pentru a fi verificate multiaspectual și obiectiv toate împrejurările.

Mai mult, aceasta regretă că au fost depistate asemenea cazuri și speră că bănuielile CNA nu se vor confirma, în caz contrar, investigația în acest sens este una necesară pentru curățarea sistemului.

În urma acțiunilor demarate în acestă dimineață, au mai fost reținuți alți doi complici – directori ai unor companii din Capitală. Toți trei sunt bănuiţi că ar fi participat, concertat, la trucarea unor licitaţii publice, în urma cărora au fost achiziţionate echipamente electronice de monitorizare a persoanelor aflate sub supraveghere judiciară.

Vezi schema în detalii și ce pedeapsă riscă, pentru că au adus un prejudiciu de 3 milioane de lei Inspectoratului Național de Probațiune.

Potrivit materialelor cauzei, în anul 2015, Inspectoratul Naţional de Probaţiune (INP) a organizat o licitaţie, în urma căreia a fost încheiat un contract cu firma „E…” de achiziţionare a 20 de echipamente electronice de monitorizare(inclusiv cu licenţe de utilizare pentru 12 luni), la preţ de 23 352 de lei unitatea. Peste aproximativ jumătate de an, instituţia achiziţionează suplimentar, de la aceeaşi companie, servicii de mentenanţă (licenţă) pentru echipamentul procurat, în valoare de 38 500 de lei, pentru monitorizarea a 7 subiecţi de probaţiune pe un termen de 30 de zile.

În pofida faptului că, după procurarea echipamentelor electronice de monitorizare, s-a stabilit ineficienţa acestora, brăţările fiind utilizate doar pentru 7 persoane, Inspectoratul Naţional de Probaţiune organizează, în 2016, o nouă licitaţie publică pentru cumpărarea a 115 echipamente de monitorizare electronică. Astfel, INP semnează un nou contract în sumă totală de 3 146 850 de lei.

În urma investigaţiilor efectuate în cadrul cauzei, s-a constatat că licitaţiile publice, prin care au fost achiziţionate echipamentele menţionate, au fost mimate, fiind favorizat un agent economic. Din informaţiile operative, se cunoaşte că şeful interimar al INP şi directorul companiei câştigătoare sunt în relaţii de prietenie de mult timp, iar pentru a conferi licitaţiilor o alură legală au organizat participarea fictivă a unei alte companii din anturajul agentului economic câştigător, care, în final, a fost respinsă de comisie.

Totodată, în cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că preţul de piaţă a celor 135 de echipamente de monitorizare, cumpărate în urma celor două licitaţii, este de doar 264 330 lei şi nu de 3 613 890 lei cât a fost plătit de Inspectoratul Naţional de Probaţiune. Fiind solicitat de anchetatori, reprezentantul companiei HK Moral Win International Electronics Limited, care a livrat brăţările, a declarat că preţul unui echipament electronic de monitorizare a subiecţilor de probaţiune (brăţară de identitate cu senzor pentru monitorizare) EEM este de 85 dolari SUA, cu licenţă de utilizare pentru 12 luni a softului (platformei de monitorizare) de 5 dolari SUA per unitate.

Astfel, prin acţiunile lor pretins ilegale, cele trei persoane reţinute ar fi comis abuz în serviciu, prin care INP a fost prejudiciat cu peste 3 000 000 de lei. Infracţiunea se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale adică de la 67 500 de lei la 117 500 de lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. Urmărirea penală este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.

(Realitatea.md)