Bilanţul seismului din Mexic, cel mai puternic ce a afectat ţara în ultimele decenii, a ajuns la 34 de morţi, relatează Reuters.

Bilanţul anterior era de 32 de morţi.

O serie de clădiri au fost avariate puternic în sudul Mexicului. Potrivit primelor informaţii, cel mai grav afectat este oraşul Juchitan, din statul Oaxaca. Acolo, sediul Primăriei, un hotel, un bar şi alte clădiri au fost distruse.

Alejandro Murat, guvernatorul statului, a declarant că 25 de decese s-au înregistrat în Oaxaca, dintre care 17 la Juchitan.

Un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă a declarat că cel puţin şapte oameni au murit în statul învecinat, Chiapas. Anterior, guvernatorul de Tabasco, Arturo Nunez, a precizat că doi copii şi-au pierdut viaţa în statul lui.

Echipele de salvare au lucrat pe tot parcursul nopţii de joi spre vineri, în timp ce mai multe cartiere din capitală, afectând peste un million de oameni.