În urmă cu 16 ani, toată lumea deschidea televizoarele pentru a afla nenorocirea care se abătuse asupra Statelor Unite ale Americii. Apoi, România avea să afle că, printre cei aproape 3.000 de morţi, se aflau şi cinci cetăţeni români: Eugen Gabriel Lazăr, Corina şi Alexandru Liviu Stan, Joshua Poptean şi Ana Fosteris.

Eugen Gabriel Lazăr, născut în anul 1974, şi a emigrat în New York în anul 1985, împreună cu familia sa, din cauza opresiunilor regimului comunist din România. A absolvit Summa Cum Laude Universitatea Coper Union din statul New York, obţinând titlul de inginerl şi era angajat ca programator al firmei de software eSpeed, cu sediul, desigur, într-unul dintre Turnurile Gemene.

În momentul atacului, Eugen se afla în biroul său de la etajul 103 şi aştepta un răspuns prin e-mail din partea iubitei sale, Siu.

„Mereu îşi punea întrebarea cum funcţionează lucrurile, era în mod continuu în căutarea cunoaşterii”, spune Siu, prietena sa, designer grafic, pe care o cunoscuse cu ani în urmă, în timpul unei excursii cu cortul în munţii Catskills.

Era fascinat de muzică şi de felul în care aceasta este percepută de către oameni.

Corina (31 de ani) şi Alexandru Liviu Stan (34 de ani) lucrau împreună la compania americană Cantor Fitzgerald, care deţinea şi firma eSpeed. Cei doi ajunseseră în Statele Unite în anul 1995, prin programul Loteria Vizelor. Se căsătoriseră în 1996, iar cu puţin timp înaintea atentatului îşi reinoisera jurămintele, avuseseră o petrecere, iar apoi a urmat o vacanţă.

Corina şi Alex se făceau mereu remarcaţi de către oamenii din jur prin seriozitatea şi sârguinţă de care dădeau dovadă. Munceau foarte mult şi se bucurau de ceea ce considerau a fi şansa de a putea trăi „visul american”.

Joshua Poptean, în vârstă de 37 de ani, emigrase din România la vârsta de 17 ani, alături de familia sa, originară din Abrud. Înainte de a se muta în statul New York, a locuit în Portland, Oregon. Joshua a fost iniţial şofer de taxi, apoi a învăţat tâmplărie şi a devenit coordonator de proiect al firmei de construcţii Bronx Builders. Se afla în interiorul clădirii World Trade Center pentru a participa la o întâlnire cu nişte posibili clienţi.

The New York Times îl descrie ca fiind un om credincios, cunoscut pentru dorinţa sa de a munci, corectitudinea, loialitatea şi simţul său al umorului. Joshua a fost membru al Gărzii Naţionale vreme de patru ani, lucru cu care se mândrea.

Ana Fosteris (58 de ani) lucra ca agent de asigurări la compania Aon Corp. Conform unui interviu luat soţului său, Michael, de postul de televiziune News 12 Long Island, Ana „considera New York-ul drept cel mai frumos loc din lume”. Cei doi se cunoscuseră în România şi erau căsătoriţi de aproximativ treizeci de ani.

Ana nu a renunţat niciodată la valorile tradiţionale precum respectul faţă de familie şi faţă de cei în vârstă, era o persoană sociabilă, iubea să asculte muzică de operă italiană, în mod special Macbeth, compusă de Giuseppe Verdi.

CE SE AFLĂ ACUM PE LOCUL WORLD TRADE CENTER? DAR LA PENTAGON? DAR LA SHANKSVILLE?

Pe locul World Trade Center s-a construit între timp Complexul Memorial şi Muzeul Naţional 11 Septembrie, precum şi turnul One World Trade Center, înalt de 541 de metri.

În zonă vor fi construite şi alte clădiri, inclusiv zgârie-nori.

La Pentagon, a fost ridicat un muzeu în aer liber pe locul unde American Airlines Flight 77 a lovit clădirea. În plus, în interior se află un alt muzeu, în onoarea victimelor atacului.

La Shanksville, un complex memorial a fost ridicat pe câmp, în onoarea pasagerilor care au prăbuşit cursa United Airlines Flight 93, care fusese deturnată.

CUM S-AU SCHIMBAT STATELE UNITE DUPĂ ATACURILE DIN 11 SEPTEMBRIE?

Atacurile au intensificat lupta împotriva terorismului, nu numai în Statele Unite, ci în toată lumea. Administraţia SUA a creat Departamentul pentru Securitate Internă, care coordonează eforturile între agenţiile de informaţii. În plus, aeroporturile au sporit măsurile de verificare a pasagerilor, iar cooperarea dintre state în domeniul strângerii de informaţii a fost consolidată.

“Acum considerăm (lupta împotriva – n.r.) terorismului ca pe o responsabilitate principală a preşedinţilor şi liderilor noştri politici, într-un mod diferit faţă de înainte de 11 septembrie”, a explicat Daniel Byman, profesor de securitate naţională la Universitatea Georgetown şi consilier la Brookings Institution.

SURSE: WIKIPEDIA.ORG, ADEVARUL.RO, NEWYORKER.COM