„Nici Dodon nu-şi mai crede minciunile. Ca preşedinte el a semnat pentru NATO”

0
499

(Ne)preşedintele Igor Dodon a trimis recent în Parlament pentru aprobare proiectul Legii pentru denunţarea Constituţiei Organizaţiei Internaţionale pentru Apărarea Civilă, prin care se urmăreşte, conform notei de fundamentare a proiectului, ca statul nostru să părăsească această organizaţie, al cărei membru este din 1996.

Niciun stat al Uniunii Europene (cu excepţia Ciprului) sau din comunitatea occidentală: SUA, Canada, Israel, Australia, Japonia, Noua Zeelandă, nu sunt membri ai Organizaţiei Internaţionale pentru Apărarea Civilă, „organizatorii şi tutorii” acestei structuri internaţionale fiind Rusia şi China alături de care îşi găsesc treabă mai multe state, în special din Asia şi Africa. Evident, Rusia şi China sunt cei mai mari contribuabili la menţinerea viabilităţii acestei organizaţii.

Motivele pentru părăsirea acestei organizaţii, invocate de Ministerul Afacerilor Interne şi susţinute plenar de preşedintele Dodon, care a trimis legea în Parlament sunt două:

  • Ineficienţa prezenţei Republicii Moldova în această organizaţie pe motiv că niciun vecin nu este membru al acestei structuri asociative şi, respectiv, statul nostru „cheltuie aiurea” anual în acest sens sume considerabile.
  • Republica Moldova vede mai eficientă prezenţa sa în alte structuri de apărare civilă, cum ar fi (citez din nota de fundamentare, contrasemnată de Igor Dodon)… NATO.

nato-dodon-din-lege

Chiar dacă îşi rupe cămaşa de pe el împotriva occidentului, Igor Dodon promovează în Parlament ieşirea Republicii Moldova dintr-o organizaţie afro-eurasiatică dominată de Rusia, pentru a putea colabora pentru protecţia civilă în cadrul NATO.

Indiferent de mesajele transmise constant electoratului său, Igor Dodon înţelege foarte bine că Republica Moldova nu se poate dezvolta armonios în afara spaţiului valoric euro-atlantic, iar NATO este o structură indispensabilă rezolvării unei sume mari de probleme, nu doar de ordin militar şi de apărare.

image (47)

P.S. Amintesc că Partidul Liberal a participat la alegerile parlamentare din 2014 cu sloganul: „Cu PL în NATO şi UE” fiind formaţiunea politică cea mai relevantă ce militează deschis, constant şi intransigent pentru aderarea Republicii Moldova la NATO.

Valeriu Munteanu, Vicepreședintele Partidului Liberal