Doi deputați din Transnistria, în viitorul Parlament al Republicii Moldova; Trei deputați vor veni din diaspora

0
777

Viitorul Parlament al Republicii Moldova va avea doi deputați din regiunea transnistreană și trei din diaspora moldovenească.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente. A fost aprobată Hotărârea cu privire la formarea celor 51 de circumscripții care urmează să fie expediat Guvernului spre aprobare.

O circumscripție electorală va fi creată din raioanele Dubăsari, Camenca, Rîbnița și Grigoriopol, iar o a doua circumscripție din raioanele Tiraspol, Slobozia și municipiul Tighina.

Diaspora va forma trei circumscripții. Una pentru teritoriile aflate la Est de Republica Moldova, a doua pentru cele de la Vest și a treia pentru SUA și Canada.

46 de circumscripții cuprind unitățile administrativ teritoriale de nivelul doi, municipiile Chișinău (11 circumscripții) și Bălți (2 circumscripții), cât și UTA Găgăuzia (2 circumscripții).