Weekend de cutremure devastatoare

0
92

Sfârșitul săptămânii a fost unul devastator în lume, unde două mari cutremure au lovit orientul mijlociu și cel occdental de peste ocean.

Un seism cu magnitudinea de 6,5 a avut loc duminică seară în vestul statului Costa Rica, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), citat de AFP. 

Cuprinşi de panică, un bărbat şi o femeie au murit de atac de cord, a declarat presei locale purtătorul de cuvânt al ministerului siguranţei, Carlos Hidalgo.

Seismul, înregistrat la ora 02.28 GMT luni, a fost localizat la 16 kilometri sud-est de staţiunea turistică Jaco, pe coasta Pacificului, la o adâncime de 19,8 kilometri, potrivit USGS.

Cutremurul a fost resimţit şi în capitala San José, unde a făcut să vibreze clădiri timp de câteva minute, a aflat AFP.

Potrivit presei locale, cutremurul s-a resimţit în întreaga ţară, iar în unele zone reţeaua electrică a căzut.

Mass-media din Nicaragua (nord) şi Panama (sud) au indicat că seismul a fost resimţit şi în aceste două ţări din America Centrală.

Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific nu a emis vreun avertisment specific.

USGS a raportat iniţial o magnitudine de 6,8, însă apoi şi-a revizuit evaluarea la 6,5.

Bilanţul violentului seism care s-a produs duminică seară la graniţa dintre Iran şi Irak a crescut la 207 de morţi pe teritoriul iranian, potrivit unui nou buletin prezentat luni dimineaţă de celula de criză înfiinţată de autorităţile locale,informează AFP, potrivit agerpres.

„Din păcate, sunt 207 morţi şi aproximativ 1.700 de răniţi”, a declarat pentru televiziunea de stat Behnam Saeedi, coordonatorul adjunct al acestei structuri aflate sub comanda Ministerului de Interne din Iran, în jurul orei locale 09.30 (06.30 GMT).

Acest bilanţ ar putea să continue să crească în orele următoare, au precizat autorităţile. Precedentul bilanţ era de 164 de victime.

Serviciul de monitorizare geologică din Statele Unite (USGS) a estimat magnitudinea seismului la 7,3, iar Centrul de Cercetări Geografice din Germania la 7,2. Adâncimea la care s-a produs mişcarea tectonică a fost de 33,9 km, potrivit USGS. Epicentrul a fost localizat în provincia Sulaimaniyah din regiunea autonomă Kurdistan din Irak, la aproximativ 200 de kilometri la nord-est de Bagdad, în apropierea frontierei cu Iranul. Au urmat două replici de magnitudine 4,5 şi 4,7, prima la scurt timp după cutremurul înregistrat duminică la ora 18:18 GMT, iar cea de-a doua luni, la scurt timp după miezul nopţii.

 Potrivit Televiziunii de stat din Teheran, au fost afectate mai multe sate, în care s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică. Serviciile de urgenţă afirmă că accesul în localităţile unde este necesară intervenţia este îngreunat de blocarea unor drumuri.

View image on Twitter
 Potrivit unor relatări din presa locală, seismul a fost resimţit până în Turcia şi Kuweit. Organizaţia Semiluna Roşie din Turcia a anunţat că a trimis o echipă de salvare de la Erbil în zona grav afectată din nordul Irakului, informează agenţia Anadolu. Ministrul turc al sănătăţii, Ahmet Demircan, a declarat că ţara sa este gata să ofere ajutor Irakului, în cazul unei solicitări.