O nouă primărie din Republica Moldova a semnat Actul Unirii cu România

0
59

Dezideratul Unirii se face din ce în ce mai simțit în Republica Moldova, unde atât oamenii de rând, cât și unii politicieni conștientizează că unica soluție pentru statul nostru este reîntregirea neamului românesc. Ghidându-se de acest principiu, opt localități au semnat deja Declarația simbolică de Unire cu România. Vorbim despre satul Opaci din raionul Căuşeni, comuna Parcova din raionul Edineţ, satul Feşteliţa din raionul Ştefan Vodă, precum și localitățile Bardar, Ruseştii Noi, Văsieni și Puhoi din raionul Ialoveni și comuna Gotești, raionul Cantemir. Primarul satului Văsieni, Sergiu Candu, susține că această Declarație de Unire reprezintă un prim pas pentru trezirea conștiinței naționale a basarabenilor și speră ca prin această acțiune să îi mobilizeze și pe ceilalți primari să simtă românește, scrie Vocea Basarabiei.

 „Am învățat un pic de istorie și nu pot să neg faptul că suntem un popor. Am mai văzut un pic de lume și mi-am dat seama că avem aceeași cultură, aceeași viziune, avem aceeași limbă, mi s-a creat această simțire că suntem un popor și asta am spus prin Declarația de Unire pe care am semnat-o eu personal”, a declarat  SERGIU CANDU, primarul satului Văsieni, Ialoveni.

Alături de Văsieni se află localitatea Ruseștii Noi, un sat pitoresc cu tradiții frumoase, dar și cu oameni care simt românește. Primarul satului Pavel Codreanu spune că încă din anii de renaștere națională, a luptat pentru reîntregirea neamului românesc și este de datoria noastră să reparăm greșelile trecutului.

 „Un astfel de document simbolic, hai să spunem, adoptat într-o zi simbolică, la 24 ianuarie, ziua Micii Uniri a Principatelor, este un pas al nostru, al primăriilor, de a arăta la toată lumea că dorim Marea Unire”, a subliniat PAVEL CODREANU, primarul satului Ruseștii Noi, Ialoveni.

Astfel, datorită României, satul Ruseștii Noi a beneficiat de grădiniță renovată aproape integral din banii statului român. Pentru reconstrucția și extinderea grădiniței au fost prevăzuți peste cinci milioane de lei. 70 la sută din acestea au fost oferite de Consiliul județean Dâmbovița. Restul banilor din bugetul raional.

„Construită din talpă, grosul finanțării este din Dâmbovița. Le mulțumim pentru acest lucru, că noi nu aveam o grădiniță tipică și o parte din bani de la Consiliul Raional, o parte din România, iată s-a făcut această grădiniță, care nici nu ne gândeam cu aceste vremuri să construim așa o grădiniță frumoasă și bună pentru satul nostru”, a menționat PAVEL CODREANU, primarul satului Ruseștii Noi, Ialoveni.

Grădiniţa renovată poate fi frecventată de 200 de copii, de două ori mai mulţi decât până acum.

„Acum avem o bucătărie largă, frumoasă, sală festivă, trei grupe adăugător cu dormitoare. Tot datorită Guvernului României și Fondului de Investiții Sociale din Moldova, am beneficiat de două ori de mobilier, pentru bucătărie și pentru aceste dormitoare”, a spus LILIANA MANOLACHI, directoarea grădiniței „Albinuța Dâmbovița”.

Locuitorii satelor salută această declarație de Unire, spunând că apropierea de România le va aduce doar beneficii.

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Cu această ocazie, Republica Moldova și România vor organiza mai multe activități comune.