21 ruși care refuză să lupte în Ucraina, ținuți prizonieri într-un subsol din Donețk. „Lena, s-ar putea să fiu executat de ai noștri astăzi”

0
102
Foto: Recruți ruși trimiși să lupte în Ucraina

Cei 21 de bărbați, care au fost mobilizați în această toamnă, sunt ținuți prizonieri în Zavitne Bazhannia, un sat din regiunea Donețk, potrivit The Insider, un proiect media rusesc, care citează o scrisoare de la soțiile și mamele recruților, relatează publicația independentă rusă Meduza, transmite Actual.md cu referire la deschide.md.

Femeile care au semnat scrisoarea spun că cel puțin opt dintre bărbații ținuți captivi au avut scutiri oficiale de la serviciul militar. Înainte de mobilizare, ei au lucrat la complexul minier și metalurgic Dalnogorsk Dalpolymetal. Uzina are statutul oficial de obiect al industriei de apărare, astfel că angajații săi sunt scutiți de mobilizare. Cu toate acestea, cei opt angajați ai complexului minier au fost trimiși inițial într-o tabără de pregătire, iar apoi în zona de luptă, unde se presupune că au ajuns fără un antrenament adecvat.

Cei 21 de recruți ținuți acum la subsol au depus rapoarte scrise, în care declară că refuză să lupte pentru că este împotriva conștiinței lor. Rudele lor acuză că ei încaercă să fie convinști de comandanții loc să-și retragă declarațiile.

În plus, potrivit rudelor, bărbații nu primesc mâncare și nici produse de igienă personală, nimeni nu le spune de ce sunt încuiați în subsol, sunt numiți trădători și amenințați cu plutonul de execuție.

Până la sfârșitul lunii octombrie, militarii erau staționați la 40 de kilometri de Mariupol, unde construiau adăposturi, dar nu luau parte la luptă, adaugă rudele. Ulterior, au fost mutați la Zavitne Bazhannia.

„La tabăra de pregătire, au avut o zi să încerce să tragă cu o mitralieră”

Elena Kashina, una dintre soțiile care au semnat scrisoarea, spune că soțul ei, în vârstă de 33 de ani, nu avea experiență anterioară de luptă. Deși și-a îndeplinit stagiul militar obligatoriu, a petrecut acea perioadă lucrând ca mecanic la garaj.

„La tabăra de pregătire, au avut o zi să încerce să tragă cu o mitralieră”, spune ea, adăugând că a doua zi, au trebuit să sape tranșee și acesta a fost tot antrenamentul lor, iar apoi au fost duși în Ucraina.

Femeia povestește că pe 10 octombrie a fost sunată de soțul ei care i-a spus că trupele păzesc în tranșee și încearcă să recupereze părți dintr-o zonă împădurită.

Două zile mai târziu, el i-a spus că nu vrea să omoare oameni, că va „închide ochii și urechile” și va aștepta plutonul de execuție, cu care fuseseră amenințați de un comisar politic cei care refuzau să lupte.

Înainte ca bărbații să declare că nu vor să participe la lupte, comisarul le-a spus că dacă vor da o astfel de declarație, vor fi executați și aruncați într-o groapă comună, iar rudelor lor li se va spune că sunt dispăruți în acțiune.

Soțul meu m-a sunat și mi-a spus „Lena, s-ar putea să fiu executat de ai noștri astăzi”, mai precizează femeia.

În vara acestui an, publicația rusă Meduza a scris că zeci, posibil sute de trupe ruse care voiau să părăsească serviciul militar au fost ţinute în custodie în zona controlată de ruşi a regiunii Luhansk.

Ulterior, a ieșit la iveală că au fost înființate lagăre de detenție similare pentru rușii nou înrolați care refuzau să lupte în război, relatează sursa citată, adăugând că șefii armatei folosesc amenințări și violența fizică pentru a forța soldații să se întoarcă în luptă.

deschide.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.