Rishi Sunak devine premier britanic. Este mai bogat decât regele

0
93

Rishi Sunak, declarat luni noul lider al Partidului Conservator, va fi primit marţi în audienţă de Regele Charles al III-lea, care îl va numi oficial premier al Regatului Unit.

Pentru prima dată în istorie, locatarii din Downing Street 10 sunt mai bogați decât cei de la Palatul Buckingham. Odată cu succesul politic înregistrat de Rishi Sunak, unul dintre cei mai bogați oameni din Marea Britanie, în lumina reflectoarelor intră și averea sa, scrie „The Washington Post”, transmite Actual.md cu referire la stiri.md

Liz Truss, care a demisionat joia trecută din funcţia de premier, va ţine un discurs în faţa Downing Street în jurul orei 10:15 (12:15, ora României), apoi va merge la Palatul Buckingham pentru a fi primită de suveranul Charles al III-lea. După aceea, Rishi Sunak va fi primit de rege, care îl va însărcina cu formarea unui nou guvern. El va merge apoi în Downing Street, unde va ţine un discurs în jurul orei 11:35 (13:35, ora României).

Pentru Marea Britanie este o zi în care se înregistrează mai multe recorduri și premiere. Este prima nominalizare de prim-ministru pe care o face noul suveran Charles al III-lea de la urcarea sa pe tron, la 8 septembrie, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Rishi Sunak, în vârstă de 42 de ani şi fost ministru de finanţe, va deveni al treilea premier pe care Regatul Unit îl are în mai puţin de două luni. El va fi primul prim-ministru britanic de origine indiană şi cel mai tânăr politician care ocupă această funcție în ultimii peste 200 de ani. Și, fără îndoială, este și cel mai bogat om care ocupă această funcție.

Un premier super-bogat. Ce avere are familia Sunak 

Un sondaj dat publicității luni a cerut oamenilor să îl descrie pe Sunak într-un singur cuvânt. Unul, în special, se remarcă de departe: bogat.

Britanicii sunt obișnuiți să fie conduși de elite – Boris Johnson a fost un astfel de exemplu -, dar Sunak nu este doar bogat, este super-bogat, ceea ce i-a făcut pe unii să se întrebe dacă nu cumva averea sa imensă îl face prea bogat pentru a fi prim-ministru, mai ales într-o perioadă în care mulți britanici sunt copleșiți pur și simplu de costul vieții.

Susținătorii săi, însă, spun că dimpotrivă, tocmai trecutul său de cancelar (ministru al finanțelor – n.r.) și anii pe care și i-a petrecut făcând bani ca bancher îl califică pentru a conduce o țară profund afectată de criza economică adusă de aceste vremuri tulburi.

Rishi Sunak, fost bancher, și soția sa, Akshata Murty, moștenitoarea unui magnat indian din domeniul tehnologiei, au o avere estimată la aproximativ 730 de milioane de lire sterline (830 de milioane de dolari), potrivit „Sunday Times Rich List”. În lista din acest an, publicată înainte de moartea sa, averea Reginei Elisabeta a II-a era estimată la aproximativ 370 de milioane de lire sterline (420 de milioane de dolari).

Casele lui Rishi Sunak

Banii cuplului provin în principal din partea pe care o deține Akshata Murty în compania tatălui ei, Infosys. De asemenea, ea deține un incubator de start-up-uri, Catamaran Ventures UK, și are acțiuni la șase alte companii.

Cuplul are cel puțin trei case în Marea Britanie, precum și o proprietate în Santa Monica, California, evaluată la aproximativ 6 milioane de dolari. În orice caz, rivalizează cu regele în materie de proprietăți.

Potrivit „The Guardian”, familia Sunak – care are două fiice, Krishna și Anoushka – locuiește în timpul săptămânii într-o casă cu cinci dormitoare din cartierul Kensington, în vestul Londrei, estimată la 7 milioane de lire sterline, iar weekendurile și le petrece în North Yorkshire, la un conac în stil georgian. Publicația afirmă că această proprietate a fost transformată „într-un fel de refugiu de tip wellness”, cu o piscină interioară de 400.000 de lire sterline, sală de gimnastică, studio de yoga, jacuzzi și teren de tenis. Numai pentru a încălzi o piscină de 12 metri pe 5 metri înseamnă o factură de peste 14.000 de lire pe an, adică de aproape șase ori mai mult decât factura pentru energie a unei familii, notează „The Guardian”.

Bogata soție a lui Rishi Sunak, în centrul unui scandal

„Britanicii în general nu cred că a fi bogat este un lucru rău. Sunt o mulțime de persoane foarte bogate care sunt foarte populare în rândul publicului. Dar oamenilor le pasă dacă oamenii bogați își fac legi pentru ei înșiși. Oamenii spun: Nu mă deranjează atât timp cât îți plătești taxele, dar mă enervează foarte tare dacă nu o faci”, spune Robert Ford, profesor de politologie la Universitatea din Manchester.

La începutul acestui an, soția lui Sunak s-a aflat în centrul unui scandal fiscal după ce s-a aflat că a depus declarații fiscale în Regatul Unit ca rezident fără domiciliu stabil, ceea ce i-a permis să evite plata impozitelor în Marea Britanie pentru veniturile substanțiale pe care le-a câștigat în străinătate.

Familia locuia atunci la Downing Street, în apartamentul destinat ministrului de finanțe al Marii Britanii, și s-a mutat de acolo când scandalul era în plină fierbere. 

Pe de altă parte, ziarul online „The Independent” a sugerat chiar că însuși Sunak ar fi evitat să plătească taxe și a publicat un articol conform căruia ministrul de finanțe a fost una dintre persoanele care au beneficiat de pe urma paradisurilor fiscale din Insulele Virgine și Cayman în 2020. Un purtător de cuvânt al lui Sunak a declarat că acesta „nu recunoaște” acuzațiile.

Studii prea scumpe

Sunak, ai cărui părinți au venit în Marea Britanie din Africa de Est în anii 1960, este de origine indiană, dar s-a născut în Marea Britanie. Tatăl său a fost medic local, în timp ce mama sa a avut o farmacie în sudul Angliei. Sunak spune că meseriile părinților lui i-au insuflat dorința de a servi publicul.

Criticii lui Sunak au încercat să scoată însă în evidență educația sa privilegiată. Ei subliniază că a urmat cursurile Colegiului Winchester, vechi de 600 de ani, unde taxele anuale pentru cei care stau la internat, așa cum a făcut el, depășesc în prezent 45.000 de lire sterline .

A studiat, de asemenea, la Oxford și Stanford, alte două școli de elită, chiar dacă a mărturisit că atunci când era la Stanford lucra ca ospătar. Și tot la Stanford a întâlnit-o pe viitoarea sa soție, Akshata Murty, fiica miliardarului indian Narayana Murthy. Zis și „Steve Jobs de India”, acesta este retras acum din activitate.

Un indian britanic pornit împotriva imigrației ilegale

„Indian britanic este ceea ce am bifat la recensământ, avem o categorie pentru asta. Sunt britanic prin excelență, aceasta este casa mea și țara mea, dar moștenirea mea religioasă și culturală este indiană, soția mea este indiană. Nu mă ascund că sunt hindus”, a declarat Sunak într-un interviu acordat în 2015.

El va fi primul hindus care va conduse guvernul britanic și va accede în această funcție chiar cu ocazia Diwali, festivalul luminilor, una dintre cele mai importante zile din calendarul hindus. Sunak însuși a intrat în istorie în 2020, când a aprins lumânări de Diwali în fața Downing Street 11, reședința oficială a cancelarului britanic.

Însă, la fel ca Liz Truss, Sunak a promis o să aibă o abordare dură în privința imigrației ilegale și vrea să extindă controversata politică guvernamentală în privința imigranților din Rwanda.

Bogatul care trebuie să-i treacă prin criză pe săraci

Înainte de a deveni deputat – în urmă cu doar șapte ani, o ascensiune rapidă pentru politica britanică – Sunak a lucrat la Goldman Sachs și a administrat fonduri speculative. Apoi, când era cancelar, a devenit extrem de popular pentru modul în care a împărțit bani în timpul pandemiei.

Chestiunea averii sale ar putea fi, totuși, o vulnerabilitate pentru noul prim-ministru. Sunak este cunoscut și pentru gustul său pentru lux în materie de modă.

Steven Fielding, politolog la Universitatea din Nottingham, spune că opoziția laburistă va încerca probabil să îi caute nod în papură la fiecare declarație „neatentă”, așa cum a făcut la începutul anului, când, într-o discuție despre creșterea prețurilor la produsele alimentare, a detaliat toate „diferitele feluri” de pâine din casa sa. Având în vedere condițiile economice potrivnice, este de așteptat ca traiul să devină tot mai greu pentru milioane de britanici, care vor fi mult mai atenți la astfel de aspecte.

stiri.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.