Tiraspolul vrea ca participanții formatului ”5+2” să adopte un document care i-ar oferi garanții de securitate: Semnați, dacă vreți pace

    0
    796
    Foto - gosPMR.org

    Transnistria vrea ca toate părțile din formatul ”5+2” să semneze un acord care să îi ofere garanții de securitate republicii separatiste. Declarația a fost făcută de așa zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, în cadrul întrevederii cu reprezentantului special al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Vitali Treapițîn.

    Așa zisul președinte a remarcat că dialogul în formatul ”5+2” bate pasul pe loc, acuzând autoritățile R. Moldova că tărăgănează procesul.

    ”Ultima întrevedere în acest format din toamna anului 2019 a fost anulată din vina părții moldovenești. De atunci, sub diferite pretexte, fie că este vorba despre pandemie, război, procesul a fost înghețat… Totuși, așa cum am spus mai devreme, dacă formatul ”5+2” nu este posibil, ar trebui să existe contacte în formatul ”1+1”. Sunt reprezentanți politici, există președinte, sunt alți oficiali moldoveni care trebuie să vorbească, trebuie să elaboreze soluții de compromis pe acele probleme care nu se rezolvă astăzi” a declarat Krasnoselski.

    El a mai declarat că toți interlocutorii cu care discută în cadrul ședințelor de lucru, inclusiv cei din formatul ”5+2”, vorbesc despre importanța asigurării păcii în regiune. Așa că acesta a propus să fie semnate garanții de securitate pentru Transnistria.

    ”Există ideea să ne adresăm către toți participanții la formatul 5+2 cu cererea de a întocmi un document care să ofere garanții de pace și securitate pentru Transnistria. Să semneze toată lumea, dacă tot vorbește despre pace. Să-și pună semnătura și astfel să garanteze pacea pe pământul nostru. Lăsați toți cei care vorbesc despre pace să-și dovedească dorința cu o semnătură – aceasta va fi o declarație comună a tuturor participanților în formatul ”5+2” privind garanțiile de securitate în Transnistria” a sugerat Vadim Krasnoselski.

    Vorbind despre trupele ruse de menținere a ”păcii” staționate în Transnistria, Krasnoselski a menționat că acestea își îndeplinesc cu succes misiunea și a sugerat că cei care cer retragerea lor își doresc izbucnirea unui nou război pe Nistru.

    ”De-a lungul celor 30 de ani de staționare, trupele ruse au demonstrat cel mai înalt grad de eficiență în menținerea păcii și securității în Transnistria. Toată lumea înțelege acest lucru, chiar și cei care votează în Europa pentru recunoașterea teritoriului Transnistriei ca fiind ocupat de Federația Rusă. Ei înțeleg perfect că Rusia garantează pacea aici. Atunci de ce cer retragerea lor, au nevoie de un război? Cei care doresc retragerea forțelor de menținere a păcii se gândesc la război?” s-a întrebat așa zisul lider de la Tiraspol.

    Krasnoselski a mai vorbit cu delegația rusă în frunte cu Treapițîn și despre problemele cu care se confruntă transnistrenii în obținerea cetățeniei ruse, declarându-se dezamăgit că cetățenii altor țări beneficiază de o procedură simplificată, în timp ce în cazul transnistrenilor se bate pasul pe loc.

    Înainte de deplasarea la Tiraspol, reprezentantului special al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Vitali Treapițîn, a avut, ieri, o întrevedere la Chișinău cu vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Oficialul moldovean a vorbit cu Treapițîn despre provocările Tiraspolului și amenințările Moscovei.

    deschide.md

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.