Un veteran de război din Bălți, asociat cu PSRM fără acordul lui

    0
    660
    Foto: tvn.md

    La ai săi 99 de ani, Cavaler al Ordinului Republicii, Vasile Ganușceac nu-și dorește nimic mai mult decât să mai trăiască un pic în pace.

    Veteranul de război a rămas stupefiat atunci când vecinii i-au spus că fotografia lui a fost folosită de către socialiștii din Garda tânără din Bălți pentru pancartele de la protestul de astăzi, 15 aprilie, transmite Actual.md cu referire la tvn.md.

    Bărbatul, plin de emoții, a declarat nu s-a implicat toată viața în politică și nici acum, la bătrânețe, nu vrea să fie asociat cu vreun partid sau formațiune politică.

    Veteranul de război ne-a spus că nimeni dintre organizatorii protestului nu a cerul acordul pentru a-i folosi fotografia.

    Vasile Ganușceac: „La mine nu a fost nimeni, nu m-a întrebat nimeni. În primul rând, nimeni nu m-a întrebat. Fără voia mea, trebuia să-mi spună cu cine. Mi-au spus că sunt pus pe scândura ceea de către socialiști. Da, nu trebuie să fie, eu nu vreau să fiu implicat în politică.”

    Și Valeriu Ganușceac, fiul veteranului, a spus că este deranjat de faptul că fotografia tatălui său a fost utilizată fără permisiunea familiei. Potrivit lui, tinerii socialiști din Bălți au asociat imaginea veteranului cu partidul politic din care fac parte, dar și cu viziunile acestuia.

    Vasile Ganușceac, fiul veteranului: „Folosid-ul în așa mod pentru o acțiune politică… Eu consider că este incorect de folosit în așa mod imaginea unei persoane care a vărsat sânge ca să se ajungă zilele acestea. Eu aș vrea să fie înlăturată fotografia, fiindcă este folosită în mod incorect. Au pus numai fotografia președintelui țării și fotografia lui, cu niște înscrieri care au un sens anumit, sunt rupte din context și nu sunt normale.”

    Deputatul socialist, Alexandr Nesterovschi, a recunoscut că nimeni nu a cerut permisiunea veteranului pentru a-i folosi fotografia în cadrul protestului organizat împotriva interzicerii Panglicii Sfântului Gheorghe.

    Alexandr Nesterovschi, deputat: „ Este veteranul nostru din Bălți, pe care noi îl cunoaștem foarte bine, noi îl vizităm, el este mândria noastră, mândria bălțenilor și a tuturor moldovenilor. Este omul care a luptat pentru noi. Cred că nu este împotrivă, a fost folosit într-un sens pozitiv, drept mândria noastră. vom mai intra la el și vom concretiza, în caz de ceva vom corecta”.

    tvn.md

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.