Președintele Maia Sandu s-a întâlnit sâmbătă cu senatorul american Steve Daines, membru al Partidului Republican din partea statului Montana. Oficialii au discutat despre situația de securitate din R. Moldova, consecințele războiului din Ucraina pentru țara noastră și agenda bilaterală moldo-americană.
Potrivit unui comunicat de presă, președintele Maia Sandu a mulțumit pentru susținerea oferită de-a lungul timpului de SUA pentru consolidarea democrației și a economiei R. Moldova, dar și pentru proiecte de dezvoltare. La rândul său, Steve Daines a apreciat angajamentul R. Moldova de a oferi ajutor cetățenilor ucraineni ce fug de războiul din Ucraina. La fel, oficialul american a menționat că SUA vor sprijini, în continuare, eforturile noastre de transformare a țării.